Vineri 27 martie, turdenii sunt invitaţi să sărbătorească alături de artişti, iubitori ai teatrului, oficialităţi, foşti actori şi invitaţi speciale, 60 de ani de când a luat fiinţă teatrul municipal din Turda. Manifestarea trebuia să aibă loc în luna octombrie dar din cauza lucrărilor efectuate la reabilitarea clădirii, activitatea nu a avut loc atunci.
Publicul va fi primit în „casă nouă” şi dacă tot vorbim de noutăţi, nu se va lăsa aşteptată nici premiera. „O să fie comedie filmul ăsta?” de Cornel Udrea, o adaptare după piesa „Românie dragă, Elveţia mea” care s-a jucat de nu mai puţin de 100 de ori! Regia va fi asigurată de Gelu Badea.
Tot în seara de 27 martie, va avea loc şi lansarea monografiei Teatrului Municipal din Turda, la 60 de ani de activitate. O expoziţie de pictură, fotografii şi afişe va umple foaierul instituţiei de cultură de lumină şi culoare, seara urmând să se încheie cu un microrecital al actorului Florin Piersic.
Directorul Teatrului Muncipal, Narcisa Pintea a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că au existat şi numeroşi sponsori şi că mare parte din acest eveniment a fost asigurat prin contribuţia lor, nefiind cheltuite sume de la bugetul local. Un bilet va costa 20 de lei, iar o parte din încasări vor fi donate campaniei „Artiştii pentru artişti!” organizată la iniţiativa UNITER.
Campania naţională presupune strângerea de fonduri pentru artiştii pensionari. Campania Nationala „Artiştii pentru artisti” a fost iniţiată în anul 2002, cu scopul sensibilizarii opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici, cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţară, informeaza Mediafax.
Acţiunea are loc anual, în intervalul martie – aprilie, definit ca o perioadă a solidarităţii teatrale, deoarece data de 27 martie a fost desemnata Ziua Mondială a Teatrului.
Înregistrarea integrală a conferinţei de presă este disponibilă AICI.
PROGRAM 27 martie 2009:
Ora 19.00: Expoziţie de afişe şi fotografii.
Ora 19.30: Premiera spectacolului „O să fie comedie filmul ăsta?”.
Ora 20.30: Sărbătorirea actorilor şi regizorilor care au fost prezenţi de-a lungul timpului pe scena turdeană. Recital: Florin Piersic.