O nouă inițiativă caritabilă este menită să vină în sprijinul familiilor nevoiașe de Moș Nicolae când la Turda av avea loc Târgul Bradului Activ- un târg caritabil.
Inițiatorii acțiunii spun că acesta se va desfășura în perioada 4-5 Decembrie pe strada DR.I.Rațiu nr.108, fiind inițiat de Asociația Activ pentru Tine.
„Evenimentul va avea loc în data de 4-5 Decembrie 2021 în locația partenerilor de la “Cafeneaua de Acasă”, Strada Dr. Ioan Rațiu, 108 din Turda, în fiecare zi începând cu orele 12:00 până la 18:00.
Participanții vor putea găsi cadouri minunate pentru cei dragi și vor putea participa și la o licitație în care câștigătorul va duce acasă cel mai frumos brad de Crăciun (Bradul Activ).
De ce să vină turdenii la acest târg? Vor găsi numeroase decorațiuni de Crăciun pentru brad sau casă, globuri câte și mai câte, calendare de advent, luminițe colorate, șosete călduroase, bijuterii și multe altele. Așadar, pot pleca de la Târgul Bradului Activ cu toate cadourile necesare pentru cei dragi cu ocazia Sfântului Nicolae. Toate acestea le pot avea contra unei donații care să susțină cauza evenimentului.
Apoi, se vor putea întâlni cu Bradul Activ care vrea să își găsească o familie cu care să își petreacă acest Crăciun. Așa că se va îmbrăca cu cele mai frumoase haine de sărbători pentru a impresiona. Cine îl dorește este invitat la târg să participe la o licitație pentru a-l lua acasă.
Nu este un târg de sărbători oarecare ci unul CARITABIL. Asta înseamnă că toți banii pe care participanții îi vor dona pentru cadourile cumpărate și pentru licitația Bradului Activ vor ajuta ca 5 familii în nevoie să primească: O masă de sărbătoare si cadouri numeroase” transmit organizatorii.
Pentru a putea avea destule resurse financiare pentru aceste familii, în paralel cu târgul caritabil, Asociația Activ Pentru Tine a organizat și campania “1+1 Brazi Activi” în care mai multe organizații au fost invitate să cumpere un brad decorat, personalizat de către voluntari, în tema companiilor, cu elemente de decor atipice. Acest brad personalizat îl vor avea în biroul companiei lor iar suma donată de ei va fi folosită pentru a pregăti și dărui un brad de Crăciun uneia dintre aceste 5 familii nevoiașe.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.