Tânărul din Viișoara care a atacat trei persoane cu cuțitul a fost reținut pentru 24 de ore!

atac cutit

TurdaNews relata în cursul zilei de ieri despre un incident petrecut la Viișoara unde un tânăr de 20 de ani a rănit trei minori cu un cuțit, fiind reținut ulterior de către polițiști.

 Cei trei minori au fost transportați la spital iar agresorul este arestat acum de oamenii legii pentru 24 de ore, urmând a se lua și alte măsuri legale în acest caz.

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 22.10, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia-Turzii au fost sesizați cu privire la producerea unei stări conflictuale care ar fi avut loc între patru persoane de sex masculin, pe o stradă din localitatea Viișoara.

Efectivele de poliție s-au deplasat cu operativitate în zona indicată, iar verificările preliminare au condus la stabilirea faptului că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Viișoara, în urma unui conflict spontan, ar fi agresat fizic prin utilizarea unui obiect ascuțit-înțepător, trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani.

Cei trei tineri au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngriji de specialitate.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia-Turzii efectuează în continuare activități în vederea stabilirii împrejurărilor în care au avut loc aspectele constatate, cercetările fiind desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive” transmite IPJ Cluj.

Citește și: Atac cu cuțitul, aseară, la Viișoara! Atacatorul are 20 de ani, iar victimele 15-16 ani! (UPDATE)

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

firma de top