Tânăr șofer fără permis, din Turda, și-a cerut scuze în instanță și… a primit doar un avertisment!

politia-3

Un tânăr șofer din Turda, care a fost prins la volan fără permis de conducere, a fost ”iertat” de instanță, după ce și-a cerut scuze și a spus că regretă fapta.

Tânărul a fost abordat de cei de la Poliția Locală, după ce a oprit într-un loc nepermis, iar în momentul în care i s-a solicitat permisul de conducere, a spus simplu că… nu are! Ulterior, a fost dus la sediul Poliției, unde polițiștii rutieri i-au întocmit un dosar penal.

Instanța a reținut că tânărul de 22 de ani regretă fapta, că nu are antecedente penale și că nu a produs pagube materiale. În plus, urmase cursurile școlii de șoferi și ar fi condus autoturismul pe o distanță scurtă de drum.

Din aceste motive, s-a renunțat la aplicarea pedepsei, informează clujust.ro.

Însă, roblema circulației cu autovehicule fără a poseda permis de conducere este destul de acută în zona Turzii. Doar în anul 2021, pe rolul instanței turdene au intrat 48 de dosare penale pentru conducere fără permis. Este vorba despre dosare instrumentate de Poliție și Parchet, care au ajuns pe rolul Judecătoriei Turda. Deci, fapte certe!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top