Un tânăr de 22 de ani a fost prins drogat la volan, pe Calea Victoriei din Turda, în ziua precedentă, după miezul nopții.
”La data de 02 februarie, a.c., în jurul orelor 00.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit în vederea efectuării unui control, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa pe strada Calea Victoriei, din Turda.
Testarea cu aparatul Drugtest a indicat prezența substanțelor interzise, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a precizat IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























