Un tânăr din Câmpia Turzii, care a fost judecat pentru infracţiuniea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, a primit o amendă penală în cuantum de 6.000 lei (200 de zile amendă x 30 de lei sumă corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Decizia a fost dată de Judecătoria Turda.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că la data de 20.11.2022, în jurul orei 03:20, a condus autoturismul marca Seat, pe str. Câmpiei nr. 16 din ##### ########, #### ########, #### ####, având în sânge o alcoolemie de 1,08 g/l şi aflându-se sub influenţa substanţei psihoactive mefedronă.
Tânărul a fost judecat în lipsă, fiind plecat la muncă în străinătate.
Inculpatul era pe raza localității Viișoara, deplasându-se dinspre localul Azteca, în noaptea de 19/20 noiembrie 2022, ora 3.00, când un echipaj de poliție i-a făcut semn să oprească. În acel moment, șoferul a simulat oprirea, după care a accelerat și s-a deplasat pe un drum local, polițiștii pierzându-i urma. Însă, pe la ora 3.20, l-au depistat din nou în trafic, oprindu-l la stația Petrom de la intrare în Câmpia Turzii, ocazie cu care s-a constatat că era băut și la drugtest i-a ieșit pozitiv la o substanță.
Din buletinul de analiză toxicologică întocmit de IMLCluj rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,08 g/l alcool pur în sânge (ora 03:45), respectiv, 0,95 g/l alcool pur în sânge (ora 04:45) Din buletinul de analiză toxicologică întocmit de IML Cluj: a rezultat și faptul că mostra de urină a fost pozitivă pentru mefedronă. În faza de urmărire penală, inculpatul a justificat că a băut 2-3 beri, că nu a consumat droguri și că s-a urcat la volanul mașinii prietenei sale, pentru că și aceasta băuse.
Judecătoria Turda a considerat, însă, că substanța a fost găsite în urină, nu în sânge, iar acest fapt nu îi împiedica capacitatea de conducere, conform unei decizii a ICCJ de la începutul acestui an, așa că pentru consumul de droguri, urmat de conducerea autovehiculului, a fost achitat. În ceea ce privește prezența alcoolului în sânge, probele au fost clare. Totuși, instanța a concluzionat că a fost destul de aproape de limita stabilită de lege și că a condus pe timp de noapte, când nu era trafic, iar chiar dacă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, se va ține cont și de faptul că la cei 25 de ani ai săi, nu are antecedente penale, recunoscându-și fapta. Așa că a primit doar amendă penală, dar și interdicția de a mai conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 ani, după rămânerea definitivă a sentinței.
- Citește și: Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa dată de Judecătoria Turda pentru un șofer beat la volan!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.