În cursul acestei nopţi, poliţia din Câmpia Turzii a fost sesizată despre producerea unei tâlhării, urmate de agresiune la restaurantul Gossner din localitate. În jurul orei 2 din noapte poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând următoarele: un bărbat din Câmpia Turzii, Peter. A, recidivist, fără ocupaţie, a escaladat în timpul nopţii peretele şi a pătruns în incinta restaurantului prin geamul de la baie.
A încercat să sustragă bani dar nu a găsit. În acelaşi timp în clădire se afla şi femeia de serviciu care efectua curăţenia, aceasta l-a susprins pe hoţ în timpul “acţiunii”. Bărbatul a devenit violent, aplicându-i femeii mai mult lovituri cu pumnii şi picioarele lăsând-o în satre de inconştienţă.
Profitând de faptul că victima şi de altfel singurul martor nu mai putea reacţiona, acesta a furat monitorul calculatorului şi o tastatură, dar a considerat că este prea puţin aşa că a mai umplut două plase cu băutură de provenienţă străină sustrase din magazie şi ţigări, după care a plecat. Comsiarul Cornel Pantea ne-a declarat că victima se află la spitalul din Câmpia Turzii unde va asta mai multe zile pentru îngrijiri medicale deoarece a suferit un traumatism de coloană cervicală şi un traumastism facial. Valoarea bunurilor sustrase s-a ridicat la 1.000 Ron, dar au fost recuperate, iar agersorul s-a ales cu dosar penal pentru tâlhărie şi furt calificat. Oricum acesta este recidivist, abia în luna martie 2008 fiind eliberat din puşcărie pentru fapte similare.