Persoanele vaccinate care nu au primit certificatul digital COVID, pot apela la un număr de call center, de unde vor putea obţine informaţiile necesare pentru remedierea situaţiei.
Pentru această situaţie există un număr de call center disponibil la nivel naţional: 021.414.4425, acolo se vor obţine toate informaţiile. Dar din punct de vedere practic se trimite copie după adeverinţa de vaccinare şi copie după cartea de identitate, acolo se verifică dacă persoana respectivă este în Registrul Electronic Naţional al Vaccinării, se identifică centrul, pentru că pe adeverinţă se menţionează centrul de vaccinare unde a fost vaccinată persoana respectivă.
Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiţă spune că dacă persoana nu figurează în Registrul Electronic Naţional al Vaccinării, se verifică în centrul de vaccinare documentele, şi anume faptul că persoana a semnat consimţământul informat, şi-a efectuat chestionarul de triaj, practic au fost completate aceste documente care nu fac altceva decât să ateste că într-adevăr persoana a fost în centrul respectiv şi atunci se reintroduc aceste date în registrul şi se poate genera certificatul digital şi în felul acesta se poate efectua şi doza trei, doza de rapel, doza de booster, pentru că nu e vorba doar de certificat.
Sunt multe persoane care aşa au aflat că, practic, s-au suprascris datele peste evidenţa lor prin faptul că nu erau recunoscute ca persoane eligibile pentru administrarea dozei de rapel























