Cifra de afaceri realizată în anul 2020 de societatea CIA Aboliv Mihai Viteazu a fost cea mai mare din istoria companiei, perioada de pandemie neafectând cel mai mare producător din carne din județul Cluj.
Cifra de afaceri pe anul 2020 a fost de 152.557.732 lei, cu un profit net de 18.197.275 lei, în creștere cu circa 30% comparativ cu anul precedent. Ba mai mult, în timp ce unele companii au făcut concedieri, CIA Aboliv a făcut angajări, numărul persoanelor angajate crescând de la 415, câte erau în 2019, la 421, câte au fost raportate în anul trecut.
”CIA Aboliv este cea mai mare si moderna fabrica de preparate din carne din judetul Cluj.
Existand oportunitatea oferita de programul SAPARD, in anul 2005 s-a depus o cerere de finantare pentru un proiect care consta intr-o fabrica noua pentru preparate din carne, situata tot in localitatea Mihai Viteazu, dar in alta locatie. In octombrie 2006 s-a dat in folosinta fabrica noua, care corespunde normelor U.E., cu o capacitate de aprox. 20 t preparate / zi. Tot in anul 2006 s-a imbunatatit si linia tehnologica, prin achizitionarea de noi utilaje performante. Capacitatea de productie a crescut la aprox. 45 t / zi, s-au creat noi locuri de munca, o capacitatea de productie de 80 t / zi.
In anul 2007 s-au implementat sistemele HACCP si ISO9001:2000, obtinandu-se si Autorizatia Veterinara de Schimburi Intracomunitare. La ora actuala producem peste 200 de produse din toata gama de preparate din carne. Produsele noastre se vand sub doua brand-uri cunoscute si apreciate de multa vreme pe piata: BRIO si APETIT. Calitatea acestor produse ne face sa fim prezenti in marile retele de supermarket-uri cat si pe piata traditionala.
Suntem preocupati de adaptarea la ultimele tehnologii ce apar in domeniul fabricarii produselor din carne si ne dorim sa fim peste nivelul asteptarilor clientilor nostri din punct de vedere al calitatii si prospetimii produselor.”, precizează oficialii companiei.
CIA Aboliv este o afacere de familie, fiind deținută de Bogdan Ilie Daniel.