Un studiu realizat de Deloitte scoate la lumină preferințele tinerilor din generațiile Millennials și Z, în ceea ce privește munca. 60% dintre tinerii români spun că ar prefera să muncească de acasă, dar nu mai mult de 2 zile pe săptămână!
Doar 5% dintre tinerii chestionați au spus că preferă modul tradițional de lucru și programul fix, conform celei mai recente ediții a studiului , desfășurat în 19 țări europene, inclusiv în România, citat de cursdeguvernare.ro.
Munca de acasă, deși este preferată de majoritatea tinerilor, este considerată OK doar în varianta în care s-ar munci maxim 2 zile pe săptămână. Asta pentru că tinerii reclamă lipsa interacțiunii umane, în cazul în care lucrează de acasă.
„Studiul arată că generațiile Millennials și Z se așteaptă, atât la nivel local, cât și regional, să beneficieze de un mod de lucru flexibil, însă, spre deosebire de alte cercetări, subliniază că preferința lor pentru munca de acasă este limitată. Acest aspect poate fi legat atât de provocările cauzate de lucrul la distanță, cât și de faptul că absolvenții de studii universitare consideră că oportunitățile de dezvoltare a carierei sunt mai importante decât posibilitatea de a lucra de acasă și conștientizează faptul că biroul rămâne un mediu care accelerează integrarea într-o organizație și dezvoltarea profesională în primele etape ale carierei”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Aproape 60% dintre tinerii chestionați ar prefera un loc de muncă stabil, cu un singur angajator (contract cu normă întreagă), în timp ce aproape 30% spun că ar prefera să fie liber profesioniști sau consultanți, având un regim de muncă flexibil.
De asemenea, 22% dintre tinerii chestionați au în plan să meargă într-o țară străină, pentru realizarea profesională, în timp ce 66% se arată dispuși să se mute într-o țară străină, pentru un loc de muncă, printre țările vizate fiind Germania (16%), Marea Britanie (15%) și Statele Unite (7%).
Pe de altă parte, tinerii se aratăî destul de optimiști în privința găsirii unui loc de muncă, 61% apreciind că în maxim 6 luni s-ar putea întâmpla acest lucru.
”Studiul Deloitte Central Europe First Steps into the Labour Market a fost efectuat în rândul a peste 9.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani (Millennials și primii reprezentanți ai Generației Z), toți fiind studenți la universități de top din 19 țări din Europa Centrală, inclusiv România.
Raportul abordează factorii importanți în alegerea unui loc de muncă și a unui angajator, percepțiile asupra organizațiilor din întreaga lume și modul în care atitudinile lor s-au schimbat față de cele dinainte de pandemie.”, precizează sursa citată.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.