strada campia cristisului turda

Strada Câmpia Cristișului din Turda a intrat la asfaltare

Administrația locală din Turda a anunțat începerea lucrărilor de asfaltare și pe strada Câmpia Cristișului. Înainte de această asfaltare, strada era una de pământ.

”Ce frumos se așterne asfaltul proaspăt și pe strada Câmpia Cristișului! ?

Ne apropiem de finalul lucrărilor și pe această stradă și mai punem astfel o cărămidă la reconstruirea Turzii.”, a transmis Primăria Turda.

Strada face parte din grupul celor 19 străzi care sunt finanțate prin bani guvernamentali (PNDL 2), în zona așa-zisului Cartier Industrial. În anul 2017, administrația locală a inclus în solicitarea de finanțare nu mai puțin de 237 de străzi, care urmau să fie reabilitate, care acopereau toate zonele localității, însă guvernul de la acea vreme a aprobat doar 3 loturi (din 21 de loturi, în total), respectiv 19 străzi.

Ulterior, o parte din străzi au intrat pe finanțare europeană, în cadrul Proiectului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), iar pentru o altă parte s-au alocat bani de la bugetul local.

Comentarii

ULTIMELE articole: