Turdenii și mai ales cei care au copii, devin din ce în ce mai revoltați de starea locurilor de joacă pentru cei mici din Municipiul Turda.
De o perioadă de timp, turdenii sesizează atât prin intermediul presei, cât și prin intermediul rețelelor de socializare starea degradantă în care se află spațiile de joacă destinate copiilor și cât de periculoase sunt acestea pentru cei mici.
Acum, un turdean, destul de revoltat, a postat pe grupul Sesizări Turda o fotografie cu un topogan rupt, atașând și un mesaj pentru Domeniul Public Turda:
„Alo domeniul public Turda,alo domnule director al domeniului public Turda!Am observat că rezolvați foarte repede și practic problemele apărute la locurile de joaca pentru copii din parcuri,așa că vă mai trimit o poza cu un topogan rupt. Poate îl dați jos și pe asta și uitați să puneți altul în locul lui.”
USR a sesizat aceste probleme în cadrul ședinței Consiliului Local Turda
În ultima ședință de Consiliu Local, Gabriela Blăniță, consilier local USR Turda, a ridicat problema mobilierului și a instalațiilor de joacă degradate din Parcul Teilor (bănci rupte, tobogane degradate, stâlpi de iluminat cu fire atârnând în exterior, rampe de skateboard ruginite și cu panouri desprinse, curățenie deficitară), care pun în pericol integritatea fizică a celor mai tineri dintre turdeni, solicitând remedierea cât mai rapidă a acestora.
Poţi scrie şi TU la Ştirea Cititorului! Ai o informaţie, o fotografie, un video sau ceva de semnalat tuturor celor care ne citesc? TurdaNews îţi stă la dispoziţie! Trimite-ne un email la adresa redactia@turdanews.net, pe Messenger-ul paginii TurdaNews (Facebook) sau pe WhatsApp la numărul 0744.694.876, care să conţină informaţia respectivă și video/foto, iar noi o vom publica! Mulţumim!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.