O cititoare a semnalat faptul că se circulă cu viteză foarte mare noaptea, în zona blocurilor din Micro 3, fără nicio grijă privind atenția care ar trebui acordată eventualilor pietoni. Ba mai mult, respectivi fac și gălăgie cu mașinile din dotare, ambalându-le sau punând muzica mult prea tare. Cititoarea solicită montarea unor limitatoare de viteză.
Însă, de această sesizare ar trebui să țină cont și organele abilitate, pentru a stopa acest fenomen destul de periculos, dincolo de faptul că este deranjant pentru unii locuitori.
”Aș dori să fac o sesizare: în zona Micro 3, pe strada Lianelor nr 8 se circula cu foarte mare viteză și noaptea vin persoane cu mașina, pun muzică cu volumul la maxim, ambalează mașinile… Vă rog să se facă o sezizare să se pună o bandă de cauciuc pentru reducerea vitezei.
Pentru că nu se mai poate, nu se gândesc că sunt copii și le poate ieși în fața lor. Să se pună o bandă din cauciuc pentru reducerea vitezei și să nu se mai circule așa tare. Strada este paralelă cu școala nr 7.
Se circula cu viteză, nu opresc la trecerea de pietoni, dacă am vrut să trec cu fetița, efectiv îmi este frică pentru că nu se iau măsuri. Ar trebui să se ia măsuri, să se gândească înainte să vopsească zebra pentru trecere pietoni, că mai sunt și persoane care nu respectă semnele de circulație și circulă cu viteză. Să pună o bandă din cauciuc și atunci o să se reducă viteza.”, a solicitat cititoarea TurdaNews.
Poţi scrie şi TU la Ştirea Cititorului! Ai o informaţie, o fotografie, un video sau ceva de semnalat tuturor celor care ne citesc? TurdaNews îţi stă la dispoziţie! Trimite-ne un email la adresa redactia@turdanews.net, pe Messenger-ul paginii TurdaNews (Facebook) sau pe WhatsApp la numărul 0744.694.876, care să conţină informaţia respectivă și video/foto, iar noi o vom publica! Mulţumim!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
În zona aceea e cam greu sa ai viteză foarte mare…. E imediat după curbă