Deputații au aprobat legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă. Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.
De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei. Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.
În legea care reglementează starea de alertă, au fost introduse toate măsurile prin care autoritățile pot institui carantina, izolarea sau măsuri de restricționare a circulației. Sunt prevăzute și amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor. De asemenea, autoritățile pot, în baza legii, restricționa organizărea și desfășurărarea unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.
Se poate restrânge sau interzice circulația persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite.
Pot fi făcute achiziții prin negociere directă, fără publicarea în prealabil a anunțului.