Stanca Ţop- un valoros sculptor turdean care vine tare”din urmă”

Stanca Ioana (Pop) Ţop este un artist tânăr despre care s-a vorbit prea puţin în oraşul în care locuieşte, dar care este foarte apreciat în Cluj-Napoca. Unii tind să o numească doar „soţia artisului plastic Adrian Ţop”, dar Stanca este mult mai mult decât atât. La doar 30 de ani dovedeşte maturitate în actul artistic şi a reuşit să obţină aprecieri peste tot unde a expus.

E greu să vorbeşti despre un artist fără a-l încadra în propria biografie. Stanca Ţop a urmat Liceul de Artă “Romulus Ladea” din Cluj-Napoca la secţia “Design”, avându-l ca profesor pe Marcel Munteanu. A absolvit în anul 2010 Facultatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, secţia scultură, avându-l ca maestru pe Alexandru Păsat, iar în prezent urmează cursurile de master sub bagheta profesorului Radu Moraru. A lucrat ca profesor de educaţie plastică, ca pictor decorator şi în grafică publicitară.

Botezul său ca plastician a avut loc în anul 2006, când a debutat exponistic la Centrul Raţiu pentru Democraţie  din municipiul Turda. De atunci a participat la 11 expoziţii în Turda şi Cluj-Napoca. Iar în aceste zile iubitorii de frumos îi pot admira lucrărille la Biblioteca Municipală “Teodor Murăşanu” Turda, unde expune în perioada 7-25 noiembrie, iar la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca regăsim lucrarea “Costineşti 2011” în cadrul ediţiei a II-a a Bienalei Naţionale de Plastică Mică „Vârsta de bronz”.

Desfăşurată în perioada 3 noiembrie- 4 decembrie 2011, bienala cuprinde 96 de artişti care expun sculptură în bonz. Organizatori sunt Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Uniunea Artiştilor Plastici din România-Filiala Cluj şi Filiala Interjudeţeană Cluj-Bistriţa. Curatori sunt Prof. univ. dr. Radu Moraru, Decanul Facultăţii de Arte Plastice şi Conf. univ. dr. Alexandru Păsat, Directorul Departamentului Sculptură al aceleiaşi facultăţi.

Stanca Ţop abordează o diversitate de teme, tehnici şi modalităţile de lucru. “Deşi am făcut pictură de şevalet, pictură de icoană, pictură pe sticlă, cel mai mult m-am simt atrasă de sculptură, declară ea. Nu urmăresc cu mult mai mult decât ceea ce în mare parte a urmărit arta plastică-sculptura de-a lungul timpului, Omul. Omul care cercetează, transformă, făureşte, figura umană, animală, vegetalul, organicul etc. Omul ca existenţă completă şi complexă, transformarea lui, a animalului şi a vegetalului în metaforă.

Sculptura pentru mine e percepţie palpabilă, e ceea ce vezi, ce simţi cu toată fiinţa ta. Jocul de lumină pe suprafaţă e printre altele viaţa formei, e modelarea ei, perpetua ei mişcare- într-un fel ai zice că o sculptură e fixă, rece, imobila-ei bine nu-i chiar aşa. Deşi eşti conştient că-n faţa ta se află metal, piatră, lemn, materiale inerte, dure, contemplând-o s-ar putea să descoperi altceva…

Putând s-o priveşti în toată diversitatea ei, impresiile pe care le lasă o sculptură sunt multiple. Pot fi variaţiile unui motiv, contrastul dintre lumină şi umbră toate acestea dau contemplării prospeţime, nemărginite şi infinite posibilităţi de existenţă în spaţiu şi timp”.

Arta Stancăi Ţop este una dintre cele mai puternic manifestate în ultimul timp în Turda. Inspiraţia şi execuţia merg în deplină armonie în toate lucrările sale. Talentul, dar şi voinţa sa de a se afirma şi de a fi recunoscut au făcut din ea una dintre prezenţele publice  pregnante pe scena artistică din judeţ. Modelajul pasionat- când mângâind, când muşcând din pământul, metalul sau ghipsul portretelor şi capetelor sale de expresie- este una din dovezile admiraţiei sale pentru Rodin.

Ceea ce Stanca Ţop ia din natură e tocmai esenţa, sucul, măduva căreia îi imprimă propria personalitate. O bucată de pământ, de lemn, de marmură, frământată şi cioplită de mâinile sale  prinde pecetea sufletului său. În fiecare părticică şi în fiecare atom al operei ei o găsim pe ea, întregul său suflet care trăieşte, cugetă, vibrează şi se aprinde, se eternizează! Cu alte cuvinte, Stanca Ţop se pietrifică pe sine însăşi.

Pe lângă scultura clasică, turdeanca abordează cu curaj şi sculptura modernă, utilizând forme plastice abstracte, antropomorfe, care sugerează idei. Chiar de la început rămâi impresionat de acurateţea execuţiei, asocierea liniilor, a suprafeţelor, a elementelor care nu sunt doar decorative, ci au semnificaţii profunde.

“Ce-mi ţine treaz interesul pentru această meserie e căutarea, frământarea, revelaţia şi apoi lucrarea în sine, tot acest demers ce până la urmă-ţi da… satisfacţia, şi care adună în jurul tău oameni ce sunt în spirit cu tine. Căci până la urma asta e comunicare cu cei din jur, cu societatea.

Un lucru pe care l-am descoperit şi pe care aş vrea să-l subliniez în ce priveşte sculptura- şi e doar un privilegiu al sculptorului- e relaţia lui cu materialul. Dacă ştii să asculţi, dacă ştii să observi materia şi să respecţi regulile ei primeşti puterea de-a o transforma, modela, de-a relaţiona cu ea- e fascinant cum metalul, piatra materiale suficient de dure, simţi cum se topesc, sfărâmă în propriile-ţi mâini şi se transformă, devin altceva…”, spune artista.