Săptămâna aceasta am vizitat alături de edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, cele mai importante și complexe lucrări la momentul actual din oraș.
Începând cu anul viitor, locuitorii municipiului Câmpia Turzii ar putea lua lecții de înot chiar la ei în oraș, odată cu finalizarea Bazinului de Înot. Lucrările au început încă din 2021, dar au fost reluate în primăvara acestui an, iar de atunci au evoluat în ritm alert.
Emoțiile unui final de an școlar, unei piese de teatru sau recital se vor simți din nou la Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, care trece printr-o transformare totală, atât la exterior cât și la interior. Inclusiv subsolul clădirii este renovat în prezent pentru a putea găzdui diferite activități, repetiții sau arhive.
Alături de Palatul Cultural sunt Teatrul de Vară și Parcul Central, cu o investiție totală de 23 de milioane de lei.
O altă investiție importantă pentru cetățenii municipiului Câmpia Turzii este Centrul Social. Lucrările au început în 2022, iar valoarea proiectului este de 20 milioane de lei. La final, acesta va găzdui Centrul de Zi Carine, Clement și Centrul pentru Seniori Respect.
Să nu uităm de zona de agrement ”La Trei Lacuri”, unde în prezent se construiește o zonă de belvedere, muzeu ihtiologic, traseu de pumptrack – pe care pasionații de adrenalină să se poată mișca în voie, debarcader, ponton, zonă de camping, dar și o sală de conferințe.
Proiectul, în valoare de de 25.248.781,18 lei fără TVA, cu o durată de implementare de 36 de luni, a fost semnat la finalul anului 2020.
Toate lucrările au termen de finalizare anul acesta, iar edilul se așteaptă ca acesta să fie respectat.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Oras european.
Tot respectul pentru intreaga administratie,dar in mod special pentru domnul primar si viceprimar.
Asteptam cu incredere finalizarea lucrarilor.