Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat joi, 16 septembrie 2021, hotărârea nr. 71 prin care se actualizează lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.
Principalele modificări care vor intra în vigoare din data de 19 septembrie sunt:
În zona roșie au intrat: Grenada, Bahamas, Barbados, Guyana, Bonaire, Saint Eustatius și Saba și Liechtenstein.
În zona galbenă au intrat: Bulgaria, Franța, Thailanda, Puerto Rico, Eswatini, Guernsey (din zona roșie, în urma scăderii incidenței); Republica Moldova, Honduras, Noua Caledonie, Saint Vincent și Grenadine și Gibraltar (din zona verde, în urma creșterii incidenței)
În zona verde au intrat: Spania, Danemarca, Luxemburg, Mexic, Panama, Argentina, Maroc și Montserrat.
Lista țărilor cu risc epidemiologic poate fi consultată aici:
Anexa la HCNSU nr. 71 din 16.09.2021
Reamintim faptul că persoanele care vin din zona galbenă nu intră în carantină dacă sunt vaccinate împotriva COVID-19, au trecut prin boală sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.
Dacă o persoană vine din zona roşie, nu poate scăpa de carantină prin testare.
Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.
Sursa: Digi24
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Cum a ajuns mesajul despre gay din Guvern pe grupul Comisiei conduse de Diana Stoica la Camera Deputaților: „O să fiu mai atentă”











