Fostul viceprimar Sorin Săveanu a făcut o analiză a ”mutării” statuii lui Avram Iancu, din zona pietonală a centrului Turzii și a ajuns la concluzia că nu există nicio hotărâre de Consiliu Local prin care să se aprobe această mutare, chiar dacă primarul Cristian Matei a invocat o hotărâre din anul 2018.
”No amu că se gătă cu acțiunea „mutarea lui Iancu” cred că putem, câte unul dintre cei de pă margine, să ne mai dăm cu părerea despre subiect iar dacă s-o supăra careva…să-i fie de bine. Așadar: văzurăm cu toții disputa privitor la mutare…eroul mutării, recte primarul nost, a acuzat la greu (prin interpuși, cum altfel, că nu-l țin…nu găsesc cuvântul potrivit) opoziția politică cum că nu știe că de fapt a aprobat prin vot acțiunea, bla, bla… A fost chiar o exprimare care nu face cinste PNL-ului, savuroasă de altfel dar cam de birt, și anume cică criticii sunt struți…n-am înțeles comparația, dar așa a fost zisă. Eram convins că omul o fi pus în HCL-ul buclucaș vreo mențiune de subsol sau vreo anexă cu care să justifice situația. Ei ash, nici măcar, șăriful nost merge în continuare pe varianta „câinii latră ursul trece”… de ce zic asta… păi avui ocazia să citesc un răspuns oficial al primarului privitor la legalitatea mutării… mare surpriză am avut să constat că am supraapreciat abilitățile stimabilului.
Păi zice primarele nostru că cică s-a respectat autorizația de construire, atât în piesele scrise cât și în cele desenate, etc… ar fi culmea să nu fie așa, doar e un document emis chiar de domnia sa… din păcate informația e redundantă deoarece trebuie să existe o decizie anterioară a consiliului local așa că omul menționează hotărât că cică aprobarea mutării s-ar fi făcut prin HCL 120/2018… măi să fie… drăcușorul din mine mă împinge la a verifica modul în care primarul i-o fi păcălit pe consilieri să voteze mutarea statuii „fără să se prindă”… stupoare.
Am citit HCL 120/2018 inclusiv expunerea de motive, raportul de specialitate și anexa 1 cu indicatorii, adică tot ce face parte din HCL… no ce să vezi, nicăieri nu se zice nimic, dar absolut nimic despre Avram Iancu, nici măcar nu se pomenește de vreo statuie care ar fi p-acolo. No năcaz… nu-s io cel care să încadreze juridic acest fapt… spun doar că e o urâtă, foarte urâtă desconsiderare a turdenilor privitor la această problemă. Nu zic că trebuia un referendum local, dar o consultare a reprezentanților cetățenilor, recte membrii consiliului local (nu contează cine/cum sunt, noi i-am votat așa că ne reprezintă și decid în numele nostru) și desigur, o exprimare a voinței majorității acestora printr-un HCL… așa zice de fapt și legea. De ce n-o fi făcut primarul așa, că doar are majoritate in CL? Habar n-am… nu cred că din prostie, că nu-i cazul… probabil din jemanfișismul care-l caracterizează… păi ce, să întrebe el care-i părerea turdenilor… păi „ei e proști, io știu ce vrea ei”… no cam asta e ideea.
Ahh… treaba fiind consumată, om vedea ce zice opoziția… dacă va zice, și dacă va dori să-l prindă cu minciunica pe primar, și dacă-l va prinde (păi e gata prins) dacă va și ști să continue treaba… sau dacă va dori… De urmărit. Și… să sperăm că dr. Rațiu scapă, că nici el nu se încadrează la nici una dintre motivele mutării lui Avrămuț (adică nu-i la capătul străzii ce-i poartă numele, nu-i cu fața spre cei care vin spre centru și are în fundal ditai cadavrul casei de cultură…Doamne feri!). Oare s-o fi gătat epopeea?”, a scris Sorin Săveanu.
Trebuie precizat și faptul că s-a depus inclusiv o plângere penală, după mutarea statuii, însă Poliția Turda a spus că nu s-a încălcat nicio lege.























