Un sondaj de opinie, dat recent publicității de către siteul media9.ro (site de ”opoziție” mai degrabă, fiind considerat apropiat de USR), le dă fiori adversarilor politici ai celor de la PNL.
Conform datelor respective, la nivel de județ, PNL are 50% intenție de vot, PSD – 17%, USR – 16%, AUR – 8%, iar UDMR – 7%. Evident, în spatele acestor procente stau, în primul rând primarii liberali din localitățile urbane (Cluj-Napoca, Turda, Dej, Câmpia Turzii, Gherla și Huedin), care adună cele mai multe voturi la zestrea PNL. Au fost menționate și datele strict pentru municipiul Cluj-Napoca: PNL – 49%, USR – 20%, PSD – 15%, UDMR – 8%, AUR – 5%.
Procentele de la nivel județean sunt oarecum pe ”croiala” lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean. Acesta este creditat ”câștigător detașat”, în cazul în care ar candida pentru un nou mandat, mai ales că alegerile sunt într-un singur tur de scrutin.
La fel, pe municipiul reședință de județ, Emil Boc ”rupe” tot, având 60% intenție de vot, în timp ce primul contracandidat este la peste 40 de procente în urma sa.
Iar acest semnal, propagat la nivelul județului, ar putea aduce PNL-ului o victorie zdrobitoare la alegerile locale din 2024. Pentru că, în general, marea masă a voturilor din județ ține aproape de partidul care are șansele cele mai mari de a câștiga președinția Consiliului Județean și de a forma majoritatea politică în acest for decizional, cu efecte în ceea ce înseamnă redistribuirea unor fonduri la nivelul localităților din județ (exemplu concret este localitatea Tritenii de Jos, care având un primar de la Partidul Verzilor, nereprezentativ la nivel de județ, a fost văduvită vizibil la multe distribuiri de fonduri).
La ultimele alegeri locale, respectiv în septembrie 2020, PNL a avut 46.54% (Alin Tișe – 50.45%) la nivel județean. Iar procentele acestea detașate față de plutonul partidelor ”urmăritoare” s-au reflectat în toate localitățile din mediul urban, conduse de primari PNL, inclusiv la Turda și la Câmpia Turzii.
PNL a câștigat Turda și Câmpia Turzii, în 2020. Se poate schimba ceva?!
De exemplu, la Turda PNL-ul a avut 37.5% (primarul Matei – 49.3%), în timp ce partidul clasat pe locul 2, respectiv USR, a avut 11.4% (diferență de 26.1%). La fel la Câmpia Turzii, unde PNL a avut 42.5% (primarul Lojigan – 46.9%), iar PSD 19.3% (diferență de 23.2%).
Situația se poate repeta și în 2024, cu date aproximative, cu mențiunea că eventualele ”turbulențe” ar putea apare la Câmpia Turzii. Pentru că la Turda vom avea, prezumtiv, cam aceleași candidaturi/grupări (chiar dacă Nap nu va mai candida de la PMP, ci de la AUR, iar de la USR nu va fi Andrei Suciu, ci Ciprian Rigman; iar lor li se adaugă Ciortea de la PSD, care în 2020 a ieșit abia pe locul 4), în sensul că vor fi tot grupările care în 2020 au mers până la maxim 11.4%, iar ”plusuri” notabile nu au fost.
În schimb, la Câmpia Turzii pot fi câteva ”mișcări” care pot răsturna un pic calculele. Prima ar fi candidatura lui Avram Gal, din partea PSD, care ar putea aduna bazinul social-democrat (de circa 20%, în 2020) alături de bazinul pe care-l avea Avram Gal, pe ”persoană fizică” (circa 18-19%). A doua ar fi candidatura lui Marian Morar, administratorul public al Primăriei Câmpia Turzii, din partea AUR, partid care pornește de pe la 10%, iar la acest procent s-ar putea adăuga notorietatea lui Morar, dar și faptul că are imaginea unui contracandidat pentru Lojigan, chiar din fieful său administrativ. În fine, a treia ar fi candidatul USR, Ioan Bakos, un fost polițist șef la Judiciar, care cu siguranță poate face mai multe procente decât a făcut candidata USR-ului în 2020.
Oricum, marele handicap al ”opoziției” politice locale este dat de lipsa oricăror ”realizări”, în timp ce primarii PNL vor veni cu proiecte finalizate, cu străzi asfaltate, cu obiective edilitare reabilitate sau construite de la zero, care vor conta mult în ecuația alegerilor, chiar dacă acum mai sunt voci care critică ”deranjul”.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ce părere aveți la Câmpia Turzii la alegeri să candideze din partea PNL Haiduc sau Antal (dir. Spital) pentru maximizarea șanselor PNL? Înțeleg că PNL l-a măsurat pe Lojigan și e undeva pe la 27,8% acum…
Și încă n-au apărut „bombele” despre candidați.