15 persoane, printre care o asistentă şi un psiholog, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus la Institutul Oncologic Cluj-Napoca. Toţi cei 15 sunt izolaţi.
Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat, pentru Mediafax, că depistarea persoanelor infectate a avut loc în urma unei testări a tuturor pacienţilor.
„La Institutul Oncologic Cluj-Napoca au fost confirmate 15 cazuri de persoane confirmate pozitiv cu coronavirus, este vorba de pacienți dar și de o asistentă medicală și un psiholog. Depistarea unui număr atât de mare de persoane infectate a fost rezultatul unui screening, a unei testări a tuturor pacienților din spital, care erau asimtomatici, nu se încadrau în categoria suspect, dar conducerea Institutului a decis testarea tuturor. Au un aparat PCR cu care fac aceste teste. Toate aceste persoane confirmate pozitiv au fost izolate”, a spus Abrudean, pentru Mediafax.
Potrivit acestuia, Institutul Oncologic Cluj-Napoca vrea să testeze întreg personalul medical al unităţii care numără peste 1.100 de persoane, din care 300 au fost testate până acum.
În același context, la Cluj au fost acordate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 634.045 lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanței militare în vigoare.
În urma situației înregistrate ieri la aeroportul din Cluj-Napoca, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
131 de salvatori din cadrul ISU, SAJ și operatori privați de asistență medicală de urgență au fost implicați în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, dar și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Au fost întreprinse măsuri pentru transportul a 10 cetățeni reîntorși în țară, spre locațiile de domiciliu pentru urmarea perioadei de carantină sau autoizolare.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























