lojigan supravegherevideo

Sistemul de securitate implementat la Câmpia Turzii face furori la nivel național

Start-up-ul local de tehnologie SecurifAI împreună cu Orange România, cel mai mare operator de telecomunicaţii de pe plan local, a implementat un sistem de camere de supraveghere în municipiul Câmpia Turzii care alertează autorităţile în timp real dacă au loc infracţiuni în oraş, anunță ZF.ro.

„Dacă înainte aveam un sistem de 32 de camere independente, acum, ca urmare a implementării acestui sistem alături de SecurifAI şi Orange România, avem 132 de camere monitorizate într-un dispecerat pe baza sistemului de inteligenţă artificială pe care cei de la SecurifAI ni l-au pus la dispoziţie. Sistemul poate creşte şi se dezvoltă de la zi la zi în funcţie de ceea ce găseşte în teren. Am stabilit împreună cu SecurifAI câteva incidente pe care noi vrem să le verificăm – de la depozitarea gunoiului în mod ilegal până la accidente de circulaţie, incendii, căruţe care traversează municipiul nostru pe drumul european, explozii, ş.a.m.d.“, a declarat în cadrul Tech Day Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii.

Sistemul funcționează prin perfecționare zilnică, prin intermediul inteligenței artificiale, iar incidentele sunt sesizate în timp real, permițând astfel autorităților să ia măsuri imediate.

Citește și:

Câmpia Turzii este mai aproape de conceptul de Smart City prin inaugurarea noului sistem de supraveghere video

„În momentul în care camerele sesizează unul dintre evenimente, fie că vorbim despre un accident de circulaţie sau de depozitarea gunoiului într-un mod ilegal, camerele sesizează acel aspect, transmite informaţia către dispecerat, iar dispeceratul în mod automat trimite echipajul de poliţie locală către zona în care se află incidentul şi se iau măsurile legale.”, a mai precizat primarul din Câmpia Turzii.

“Este un drum destul de lung până când faci concetăţenii să respecte regulile fie că vorbim de aruncarea gunoiului sau de respectarea regulilor în trafic – trecerea străzii pe la trecerile de pietoni, parcarea în locurile permise sau respectarea timpului de parcare. Toate aceste scenarii le avem acoperite prin algorimii puşi la dispoziţie şi cred că de un an de când împreună cu partenerii noştri de la Orange am aflat de acest sistem şi lucrăm la el, dezvoltăm continuu, atât la algoritmi, cât şi la statisticile pe care utilizatorul final le vede, la modul de alertare a dispecerilor. Acesta este un sistem viu, care devine de o zi la alta mai bun prin datele pe care le agregă, le înţelege şi pe care utilizatorii le validează”, a punctat Valeriu Filip, cofondator al SecurifAI, citat de sursa menționată.

Proiectul a fost implementat cu ajutorul celor de la Orange.

“Noi am integrat cele două componente – una dintre ele se referă la instalarea şi operarea camerelor video, mentenanţa lor, iar cealaltă se referă la integrarea softului SecurifAI. În cazul acesta particular, soluţia de stocare nu provine de la noi. Primăria a dorit să poată stoca datele şi softul on-premise”, a explicat Bogdan Chiriţă, strategic partnership manager în cadrul Orange România.

Costul implementării acestui proiect se ridică la 1.7 milioane de lei.

“Banii urmează să fie achitaţi pe parcursul a doi ani către Orange România conform contractului pe care îl avem încheiat cu ei pentru că ei au fost firma câştigătoare. O parte am plătit-o anul acesta, iar restul vom plăti în cursul anului viitor. Alte costuri nu vom avea pe o perioadă de trei ani, cât ne află în mentenanţa sistemul. (…) Municipiul este acoperit în întregime în acest moment, dar spre exemplu pe o stradă o cameră poate vedea doar stânga sau dreapta. Ne-am gândit împreună cu poliţia locală şi naţională de aşa manieră încât să acoperim zonele cu criminalitate ridicată, cu risc potenţial de accidente de circulaţie sau risc de depozitare a gunoaielor în mod ilegal”, a explicat primarul Lojigan.

Emisiunea poate fi vizionată dând click AICI.

Comentarii

ULTIMELE articole: