Conducerea sindicatului din cadrul companiei Bechtel a anunţat că va iniţia „o serie de presiuni” la adresa Guvernului pentru asigurarea finanţării lucrărilor la Autostrada Transilvania. Este vizat şi constructorul care trebuie să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte concedierile colective.
Presiunile vor consta în mitinguri de protest şi pichetări ale prefecturilor. În prezent, pe şantierul Autostrăzii Transilvania mai lucrează circa trei sute de persoane, care se ocupă de conservarea lucrărilor, în timp ce restul sunt în şomaj tehnic şi primesc 75 la sută din salariu. Conducerea Bechtel spune că decizia de concediere colectivă nu a fost, încă, luată. Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, a declarat, la rândul său, că dacă Bechtel va trece la disponibilizarea colectivă, decizia va fi atacată în instanţă pentru că nu a respectat procedurile legale.
Potrivit liderului de sindicat al Bechtel, Mihai Lup, la momentul actual, pe şantier mai lucrează 300 de angajaţi, care efectuează lucrări de întreţinere. „Anii trecuţi, în lunile de iarnă s-a muncit non-stop, tura de zi, tura de noapte, în 24-25 decembrie, în 1-2 ianuarie nu am avut nici măcar liber”, susţine Lup, citat de NewsIn. De la începutul lunii decembrie, 2.300 de angajaţi care lucrează la Autostrada Transilvania aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele demersurilor sindicatului.