Ieri, nu numai şcolile şi liceele din oraş au început un nou an şcolar, ci şi grădiniţele de pe raza localităţii. Un astfel de eveniment s-a consumat şi la Grădiniţa "Prichindelul Isteţ" din cartierul Oprişani – Micro II, cea mai mare unitate de acest fel din Turda.
Fiind începutul unui nou an, directoarea Eugenia Văidean le-a prezentat părinţilor câteva idei despre ceea ce se intenţionează în noul an şcolar.
"Ştim cu toţii că unitatea noastră este cea mai mare din Turda, a doua din judeţ, dar nu numai ca mărime are importanţă, ci prin actul educativ-instructiv care se desfăşoară în unitatea noastră. Sunt foarte mândră de colectivul unităţii noastre, nu numai pentru că este un colectiv care se întinereşte de la un an la altul, ci pentru modul de implicare în pregătirea copiilor dvs pentru şcoală, pentru viaţă", a spus directorul unităţii, Eugenia Văidean.
La Grădiniţa "Prichindelul Isteţ" sunt 8 grupe la program prelungit, cu 240 de copii, şi 6 grupe la program normal, cu 160 de copii.
Vezi video de la deschiderea unui nou an şcolar:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























