Seso Câmpia Turzii s-a reunit azi, sub comanda tehnicianului Marius Popescu (foto), aşa cum TurdaNews a anunţat încă de acum 2 zile. El va fi ajutat de Vali Şandru, care a fost numit antrenor secund, în timp ce funcţia de preşedinte a fost preluată de clujeanul Sorin Vădana.
La reunirea lotului s-au prezentat majoritatea jucătorilor din sezonul trecut. mai puţin Sancira, Fertea şi Foro.
Primul este foarte aproape de un transfer la Pandurii Tg.Jiu, în timp ce Fertea a mers şi el în probe la pandurii, după ce oficialii de la Seso nu s-au înţeles cu Ceahlăul Piatra Neamţ la preţ. Foro este plecat în Spania, motiv pentru care va întârzia cu reluarea antremanentelor.
La reunirea de azi s-au prezentat: Moldovan, Zoran Stoica, Ursu (portari), Grigoroşcuţă, Mitrea, Tarcea, Şuteu, Kelemen, Siecoban, Ghenţi, Moţet, Chioran, Ilea, Chifor, Vădana, Chişu, Mărginean, Borza, Sântejudean, Ciucur, Văscan (jucători de câmp). Finanţatorul echipei, Gheorghe Irimieş, a spus că mai sunt discuţii cu ceva jucători, dar că încă nu poate da nume. Printre ei s-ar putea afla şi Oneţ, jucător din Câmpia Turzii care ultima dată a jucat la FC Silvania.
Noul tehnician al echipei, Marius Popescu, a refuzat să facă vreo declaraţie, pe considerentul că mai întâi trebuie muncă şi abia apoi declaraţii. Pe de altă parte, Gheorghe Irimieş a precizat că acordul cu Primăria a rămas în vigoare, iar situaţia terenului de la Câmpia Turzii este reglementată şi ea, în sensul că există acordul pentru disputarea jocurilor. Irimieş a închiriat un teren de antrenament şi la Cluj, în parcul Babes, pentru ca jucătorii să nu fie nevoiţi să facă deplasarea zilnic la Câmpia Turzii.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.