Seso Câmpia Turzii a făcut probabil cel mai slab meci din acest sezon şi a pierdut cu 1-3 în deplasarea de la Unirea Tărlungeni. Înfrângerea a fost pe deplin meritată, în condiţiile în care echipa nu a jucat nimic, iar gazdele au fost superioare la toate capitolele, dominând partida.
Braşovenii au deschis rapid scorul, în minutul 17, când după o minge în adâncime, Marin îl întoarce pe Tarcea şi apoi şutează sec, din 14 metri. Înainte de intrarea la cabine, pentru pauză, gazdele şi-au majorat diferenţa, după o incursiune pe dreapta a lui Nicolae, care a centrat la firul ierbii în faţa porţii, iar Pricop a reluat în gol, ca la antrenamente.
Cu 0-2 pe tabelă, tehnicianul Vali Şandru a încercat să mai redreseze ceva la pauză, însă n-a reuşit mare lucru, mai ales că gazdele şi-au majorat diferenţa la 3 minute de la reluare, după ce Marin a transformat un penalty, acordat în urma unui fault al lui Tarcea. Elevii lui Şandru au redus din diferenţă abia în minutul 89, când Sancira a înscris după un şut din marginea careului mare.
O înfrângere usturătoare, în urma unui joc slab, în afara golului reuşit de Sancira, nefiind nimic de consemnat, cu excepţia unei acţiuni a lui fertea, în minutul 66, dar şutul acestuia din unghi nu s-a transformat în gol.
Vali Şandru a folosit echipa: Sebestyen – Kelemen, Moldovan ('75 Nădăşan), Tarcea, Văsâie ('70 Tornyai) – Bâlc, Moţet, Mărginean ('46 Cosma), B.Pop ('82 Miheşan) – Sancira, Fertea.
În etapa de azi s-au înregistrat rezultatele:
Unirea Tărlungeni – Seso 3-1
S. Marin (16, 47-pen), Pricop (38) / Sancira (84)
U Cluj II – FCM Târgu Mureş II 3-1
V. Moldovan (7), R. Danciu (14, 52) / Hodgyai (13)
Sănătatea – FC Zalău 2-4
R. Rus (34), A. Albu (23) / A. Bălan (23, 59), G. Crăciun (69), C. Sabou (94)
CS Zlatna – Voinţa Livezile 1-3
Anca (75) / Mânecan (64-aut), Stan (70), Rus (90+1)
Avântul Reghin – Olimpia Satu Mare 4-0
Şorlea (38), Truţă (42, 90+3), R. Dan (45+3)
Gloria Bistriţa II – Unirea Floreşti 2-5
Apostolache (70, 81) / Cristea (2), Morar (15), Cocoară (36), Mariş (54), Cristea (58)
Unirea Dej – CSM Braşov 0-5
Istrate (6, 40, 55, 65), Chirciu (80)
Unirea Ungheni – CFR Cluj II 1-0
Pastor (28)

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























