Iată că am ajuns în luna Mai, prima lună de vară, după cum consideră unii, iar cum vara este asociată cu vacanța, de ce să nu începem „prima lună de vară” cu o zi liberă, și anume 1 Mai.
În fiecare an, de 1 Mai, ne adunăm cu mic, cu mare și sărbătorim această zi cu mici, bere și muzică tradițională, însă oare știm cu toții de ce sărbătorim 1 Mai? Dacă nu, hai să aflăm.
1 Mai – Istorie
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
Serbare câmpenească la Turda
Astăzi, cu ocazia zilei de 1 Mai, Primăria Municipiului Turda a organizat în zona Băilor Sărate, o serbare câmpenească cu muzică folclorică, mâncare tradițională, dar și locuri special amenajate pentru copii.
Evenimentul a început la ora 11.00, iar turdenii au venit chiar de la prima oră, unii ocupând locurile din fața scenei sau băncuțele de la tarabele cu mâncare, în timp ce alții, au ales să vină cu masa și scaunele de acasă sau pur și simplu cu pături pe care le-au așezat la umbra copacilor.
Până la ora 21.00, turdenii s-au putut bucura de cântele și dansuri folclorice, de mici, bere, nelipsitul kurtos kalacs, diferite preparate culinare tradiționale, iar cei mici s-au putut distra în locurile special amenajate.
Pe scenă au urcat atât ansamblurile folclorice locale, precum Datina Turdeană, Țarina Grupul Tradiții Turdene – Centrul de zi Turda, dar și solişti îndrăgiți precum: Aurel Șuteu, Ioana Budaie, Denisa Rusu, Maria Vlasa, Georgiana Bora, Milena Bandits, Raluca Drule, Daria Șipoș, Medeea Florentin, Maria Coța, Bianca Crișan și Nicolae Onacă.
Cetățenii noștri s-au arătat încântați de inițiativa primăriei
„Vă dați seama că e o bucurie pentru noi. După ce am stat 2 ani închiși în casă sau cu măști pe față din cauza pandemiei, vă dați seama că aveam nevoie de un eveniment normal”
„E plăcut pentru că e în natură. Nici nu știam de pajiștea asta din Băi. E liniște aici și e mult spațiu. Dacă vrei să asculți muzică, te poți pune lângă scenă, iar dacă vrei mai multă liniște, te poți așeza și mai departe că loc este.”
„Inițial am zis că venim doar pentru o oră, cât să se distreze cei mici, dar se pare că am stat toată ziua. E bună atmosfera.”


















