Senatorul Alexandru Cordoș, urmărit penal pentru trafic de influență la Compania de Apă Arieș!

DNA Cluj a transmis un comunicat de presă în care anunță că senatorul Alexandru Cordoș este urmărit penal într-un dosar, fiind acuzat de trafic de influență în formă continuată. Alături de el este implicat și omul de afaceri Mureșan Dorin Dumitru, acuzat de cumpărare de influență în formă continuată și evaziune fiscală.

”În perioada 2013 – 2015, Cordoș Alexandru, în calitate de senator în Parlamentul României, în schimbul unor foloase necuvenite a pretins față de suspectul Mureșan Dorin Dumitru că are influență asupra unor persoane din conducerea Companiei de Apă Arieș și Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Transilvania Nord (SISETN) și că va interveni pe lângă aceștia pentru câștigarea de către firmele administrate de omul de afaceri a unor proceduri de achiziție publică organizate având ca obiect închirierea de utilaje.

Influența pe care suspectul Cordoș Alexandru a pretins că o are pe lângă persoanele respective a fost una reală, firmele respective câștigând procedurile de achiziție publică organizate de SISETN și Compania de Apă Arieș.

Pentru „sprijinul” acordat, suspectul Mureșan Dorin Dumitru i-a remis în repetate rânduri suspectului Cordoș Alexandru, cu titlul de foloase necuvenite, diverse sume de bani al căror cuantum nu a putut fi stabilit în mod cert până în prezent.

Pentru disimularea provenienței reale a unei părți din banii remiși cu titlul de foloase necuvenite, omul de afaceri a angajat la una dintre firmele sale pe o rudă a suspectului Cordoș Alexandru, începând cu data de 19.11.2013, cu un salariu înscris pe statul de plată de 900 lei.

Probele administrate în cauză au relevat faptul că respectiva persoană nu a prestat până în prezent niciun fel de activitate în interesul societății comerciale angajatoare.

În cursul anului 2014, una din firmele administrate de suspectul Mureșan Dorin Dumitru a desfășurat operațiuni comerciale cu alte societăți comerciale, privind printre altele și închirierea de utilaje, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor legale prin evidențierea în acte contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, înregistrând achiziții fictive, în scopul obținerii de deduceri fiscale ilegale.

Prejudiciul estimat adus bugetului general consolidat al statului de către firma administrată de suspectul Mureșan Dorin Dumitru, este de 238.327 lei, din care TVA 142.996 lei și impozit pe profit 95.330 lei.”, se precizează în comunicatul DNA.

 

Comentarii

ULTIMELE articole: