m install
nello construct

Segmentul Chețani-Câmpia Turzii ar putea fi terminat până la finalul anului, doar dacă…

floris

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că segmentul Chețani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, ar putea fi terminat până la finalul anului actual, doar dacă vremea va ține cu constructorii.

„Termenele pe care le-am auzit de la constructor, am văzut toată lucrarea, de la un capăt la altul, ar putea fi sfârşitul acestui an când să fie finalizată această lucrare. Ştiţi foarte bine, ea a început prin 2016-2017, din păcate nu a mers în ritmul dorit, s-a reziliat contractul, iar anul trecut în toamnă, undeva în octombrie-noiembrie, a fost preluat contractul de această nouă asociere de companii care (…) face treabă, deci lucrările merg într-un ritm foarte bun şi de aia suntem optimişti că până la sfârşitul anului putem să dăm în circulaţie, dacă şi vremea e una potrivită lucrărilor, să nu plouă foarte mult, pentru că atunci ritmul va fi unul mai scăzut. Sunt mulţumit de ce am văzut aici”, a declarat, miercuri, Sorin Grindeanu, aflat într-o vizită pe şantierul autostrăzii Cheţani-Câmpia Turzii.

Citește și: Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor: Expertiză pe tot traseul A10 Sebeș-Turda!

Reamintim că în luna Octombrie a anului 2022 a fost semnat contractul pentru cei 15.7 km de autostradă, după eșecul primei companii care a câștiga licitația și care a intrat în insolvență, lăsând lucrările la stadiul de 40%.

Prin urmare, asociația austro-germană Strabag-Geiger a semnat contractul și a primit termenul de 21 de luni până la finalizarea lucrărilor.

Astfel, dacă vremea va fi prielnică, constructorii vor reuși să finalizeze cei 15,7 km de autostradă care află în lucru de mai bine de 6 ani.

Mai mult decât atât, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii se arată mulțumit de evoluția lucrărilor, adăugând că și factorii locali de decizie din administraţia locală sunt satisfăcuți de noul constructor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 54 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: