În seara zilei de 30 martie 2025, Biserica „Învierea Domnului” din Turda s-a pregătit de sărbătoare, cu un spectacol extraordinar de pricesne – „Cu Hristos pe drumul Crucii”.
O seară de înălțare a sufletului, seară în care au răsunat cele mai frumoase pricesne cântate de invitații serii, în post de aleasă sărbătoare. Seara a fost organizată de Asociația „Turda Tin”, Asociația „Tradiții Turdene” și Centrul de zi pentru vârstnici.
Au adus bucurie și momente înălțătoare, „Tradiții turdene”, Pr Bogdan Turean, Mihai Trif, Daria Șipoș și Ana Bucșa, dar și Corul „Armonia” al Casei de cultură Turda și Asociația „Impactin”.
Părintele Sebastian Zăhan, cel care a fost sufletul serii, i-a invitat pe toți pe rând să cânte și spectacolul a fost asigurat. Ana Bucșa a interpretat două pricesne printre care „Mi-ar fi plăcut și mie”, una dintre cele mai frumoase pricesne pe muzica Paulei Hriscu, care și interpretează acest cântec și versurile lui Traian Dorz.
Daria Șipoș a venit și ea cu „Sub o salcie pletoasă”, poate cea mai cunoscută dintre toate pricesnele cântate în postul paștelui, iar părintele Bogdan Turean a încântat cu două pricesne extraordinare. O surpriză foarte frumoasă a fost prezența lui Mihai Trif, care a cântat cu luminile stinse, cerând permisiunea parohului Vasile Știopei. Copii cu lumânări au intrat și au creat un moment cu adevărat magic. „Impactin” și Corul „Armonia” al Casei de Cultură Turda au înălțat vocile spre cer, iar profesoara de muzică și solfegiu de la Școala Gimnazială „Augustin Bena” din Cluj-Napoca, a acompaniat întreg spectacolul. Părintele Sebastian Zăhan a coordonat de asemenea întreaga seară.
Și a fost cu adevărat „Cu Hristos pe drumul Crucii” pentru Biserica plină „Invierea Domnului” din Turda. Cuvinte frumoase, muzică și pilde, toate închinate lui Isus Hristos și mamei sale și lui Dumnezeu, care a sacrificat pe unicul său fiu pentru salvarea lumii.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























