Este de 20 de ani în construcție Autostrada Transilvania, dar sunt semne că în sfârșit va fi finalizată. Vor începe lucrările și pe lotul abandonat, Chiribiș – Biharia
Compania Națională de Investiții Rutiere a emis, astăzi, ordinul de începere pentru contractul lotului Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania-A3 și a stabilit ca dată de începere 20 mai, termen de la care se calculează durata contractuală de 24 de luni.
„Am emis, astăzi, ordinul pentru începerea proiectării acestui lot de autostradă din Transilvania având convingerea că, împreună cu antreprenorul reușim să demarăm lucrările, pe anumite tronsoane, încă din această toamnă. Am decis o primă deplasare în teren, pentru verificarea traseului și a materialelor pe care le vom preda constructorului în perioada imediat următoare. Este un proiect foarte important nu doar pentru infrastructura din județul Bihor, ci pentru întreaga rețea națională, un lot care ne aduce mai aproape și ne conectează cu autostrăzile Uniunii Europene”, a declarat directorul general al CNAIR, Gabriel Budescu.
Secțiunea de aproape 29 km a rămas blocată în urma contestațiilor depuse pe parcursul desfășurării licitațiilor. În toamna anului trecut, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că lucrările ar putea debuta în teren în primăvara lui 2025.
Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 are un termen de realizare de 24 de luni, pentru acest lot, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.
Contractul are o valoare de 785 milioane lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.