Pe tronsonul de autostradă Câmpia Turzii – Târgu Mureș se lucrează și în aceste zile! Cei de la Asociația Pro Infrastructura au publicat un set de poze de pe porțiunea Iernut – Chețani (17,9 km), unde au făcut o vizită inopinată.
„Conform informațiilor obținute din teren, cei de la Astaldi au în acest moment 3 poduri tehnologice peste Mureș pentru transportul umpluturii și al altor materiale și, în plus, au început execuția piloților viitoarelor poduri peste Mureș. Vorbim de structuri foarte mari, una de peste 400 de metri care traversează de două ori Mureșul și satul Bogata și încă una care traversează Mureșul și o cale ferată. În zona Bogata volumul de muncă este imens și lucrările vor fi spectaculoase.
Se execută și structurile de pe zona autorizată din aprilie 2017 și consolidarea terenului de fundare în lunca Mureșului (unde terenul este slab și pânza freatică aproape de suprafață). În apropierea Mureșului, unde vor fi rampele podurilor, se pregătesc platformele pentru piloți de beton/balast de îndesire și în curând vom vedea forezele la lucru. Mobilizare bună era și în dealul din zona nodului Iernut unde se escava puternic”, transmit reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.
Lucrările sunt estimate a se termina în trimestrul III al anului 2019.
Pentru A3 Câmpia Turzii-Tg.-Mureş plăţile cumulate în 2017 au fost de 133,7 milioane lei pentru constructorii Strabag, Straco Grup şi Astaldi.






















