Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a şedinţei de mâine, consilierii turdeni reunindu-se pentru prima dată în acest an. Şedinţa are caracter public şi debutează la ora 12. Studiul de opurtunitate privind reactualizarea PUZ Valea Sărată – Durgău a fost întocmit de SC.PRO Atrium SRL Cluj.
Obiectivele avute în vedere prin reactualizarea documentului citat vizează centrul de sănătate + hotelul de cinci stele, spaţiile comerciale şi restaurantul, centrul SPA, unităţi de cazare, amfiteatru funcţional în aer liber, amenajări ale terenului, în concordanţă cu funcţiunea zonei: parcări, extindere zone de plajă, alei etc.
La Turda proiectul "Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear – Lacurile Sărate în zona Durgău – Valea Sărată şi Salina Turda" beneficiază de importante fonduri europene.
Valoarea contractului de lucrări este de 5.807.120,07 euro, fără TVA, din care: contribuţia Uniunii Europene este de 3.658.485,64 euro, adică 63%, cofinanţare de la bugetul de stat în valoare de 1.219.495,21 euro, reprezentând 21 % din valoarea proiectului şi cofinanţarea beneficiarului local este de 929.139,21 euro adică 16% din valoarea proiectului.


















