CNADNR caută constructor pentru finalizarea tronsonului de autostradă de 60 de kilometri Suplacu de Barcău – Borş, construit în proporţie de 50% de americanii de la Bechtel, contractul de proiectare şi execuţie având o valoare estimată de până la 1,46 miliarde lei (333 milioane euro), inclusiv TVA.
Contractul pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş (km 4+200 – km 64+450), finanţat cu bani de la bugetul de stat, va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut.
Acordul este estimat la 987 milioane lei, fără TVA, valoare la care se vor raporta ofertanţii pentru întocmirea propunerii financiare, şi poate ajunge până la 1,184 miliarde lei, în cazul unor eventuale suplimentări, potrivit unui anunţ al CNADNR.
Ofertele sau cererile de participare pot fi depuse până la 9 iulie. Termenul pentru finalizarea contractului este de 54 de luni de la data atribuirii contractului.
Primii bani pentru construcţia tronsonului respectiv al Autostrăzii Transilvania au fost alocaţi, a declarat ministrul transporturilor Dan Şova.
Este vorba despre 55 de milioane de lei, sumă care provine din acciza suplimentară pe combustibil, ce se încasează din 1 aprilie.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









