Un cadru universitar maghiar, dr. Peter Hantz, a primit aprobarea de a cerceta științific Lacul Tarzan, din partea Agenției naționale pentru Arii protejate din România, iar în cursul săptămânii viitoare el intenționează să facă scufundări în legendarul lac turdean.
”Săptămâna viitoare, miercuri sau joi, ideal în cursul dimineții sau începutul după-amiezii, plănuiesc să efectuez investigații cu radar acustic și scufundari de cercetare (scafandrism) la lacul Tarzan din Turda.
Sonarul oferă o imagine asupra straturilor lacului heliotermic, iar în cursul scufundarilor voi face fotografii ale adâncurilor impresionant de frumoase ale lacului.
Flora lacului (biofilme cianobacteriale, alge Ulva) este în unele aspecte chiar mai interesantă decât ecosistemul Lacului Ursu. Un studiu pe care îl planific împreună cu Universitatea din Jena și Departamentul de Fizică Biologică al Universității Eötvös Loránd din Budapesta se refera la algele Ulva din lac. Specia de alge Ulva a fost identificată de colega mea, Luna van der Loos, de la Universitatea din Gent.”, a precizat dr. Peter Hantz.
„Lacul Tarzan” („Lacul fără Fund”, cum l-au denumit localnicii, după legenda conform căreia tot ce cade în acest lac nu mai iese la suprafață) se întinde pe o suprafață de 0,40 ha și are circa 19 m adâncime. Adâncimea maximă, întâlnită cu ocazia lucrărilor batimetrice executate în vara anului 1978, a fost de numai 11,20 m, față de cercetări batimetrice mai vechi (I.Viski, 1911 după I.Maxim, 1937) ce indicau adâncimea de 19 m. Este amplasat pe locația celei mai vechi mine exploatată în perioada secolelor al XII-lea și al XIII-lea.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























Imagistică, nu “imaginistică”.
Am folosit termenul transmis în informarea respectivă. Nu mă pricep, fiind vorba despre scufundări.
În cazuri medicale, știu că este ”imagistică”… Dar nu am vrut să fac vreo gafă… Iar din acest motiv am folosit termenul utilizat în informarea respectivă, care ne-a fost transmisă.