Iubeşte Turda în „Luna iubirii” a fost o acţiune demarată de Primăria Turda şi Consiliul Local Turda, unde Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş” a desfăşurat o activitate de promovare a proiectului Erasmus+ „Presenting Legends across the Continent in European School” (P.L.A.C.E.S) aprobat spre finanţare de către Comisia Europeană, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).
Vineri, 4 martie 2016, ora 16, elevii Şcolii Gimnaziale „Ioan Opriş” au prezentat „Legenda Mărţişorului” în centrul pietonal Turda.
Legenda este un obicei specific românesc moştenit de la strămoşii noştri şi se doreşte transmiterea lui prin activităţi de promovare la nivel local, naţional şi internaţional prin proiectul Erasmus, care explorează patrimoniul de legende, tradiţii şi obiceiuri ale diferitelor popoare implicate în proiect.
Martie este luna în care natura se trezeşte la viaţă. Peste tot vedem culoare, lumină şi zâmbete. Mirosul îmbietor al florilor, ciripitul păsărelelor, strigătul vesel al copiilor care se joacă afară şi plimbările oamenilor pe stradă ne arată că primăvara este felul naturii de a ne spune: „Să petrecem!”.
În luna martie sărbătorim şi ziua mamei. Nimic nu este mai preţios şi important pentru o mamă decât puiul ei, mlădiţa care a crescut din propriul trup. Ca urmare va fi mereu dornică să-l protejeze, să-l îndrume şi să-l ghideze pentru a creşte armonios şi să se adapteze mereu la tot ceea ce înseamnă viaţă.
Pentru toate mamele, elevii Şcolii Gimnaziale „Ioan Opriş” au pregătit pentru a le oferi în dar un buchet din florile primăverii sub forma unei parade care s-a desfăşurat tot vineri, 4 martie 2016, în centrul pietonal Turda.