Unitățile de învățământ preuniversitar clujene organizează, în aceste zile o serie de activități educaționale pe teme privind educația financiară, educația pentru mediu și schimbări climatice.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în colaborare cu instituțiile și autoritățile județene – Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Cluj, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj și Direcția Silvică Cluj, Banca Națională a României, Surcusala Regională Cluj – Banca Comercială Română – Sucursala Regională Cluj, derulează în perioada 11-14 aprilie 2022, activități educaționale tematice în unitățile de învățământ preuniversitar, cu participarea specialiștilor din cadrul instituțiilor partenere.
În cadrul Campaniei Naționale „Curățăm România!”, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”, în scopul implicării elevilor în acțiuni privind conduita responsabilă în raport cu mediul înconjurător, reprezentanții partenerilor insitituționali desfășoară activități educaționale de tip outdoor cu elevii, inclusiv la Scoala Gimnazială din Tureni.
În egală măsură, ca urmare a adoptării de către Parlamentul României a sărbătoririi, începând din acest an, pe 11 aprilie a Zilei Educației Financiare, unitățile de învățământ clujene au organizat, în colaborare cu reprezentanții partenerilor de profil manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde, în domeniul educaţiei financiare la care au luat parte elevi și cadre didactice.
Școala Gimnazială din Tureni a avut deja mai multe ateliere tematice, spune directorul Andreea Brașovanu.
„Am desfășurat 6 ateliere ieri iar astăzi este concursul pe echipe care se desfășoară pe terenul de sport. Am avut atelier de gătit, bucătărie italiană, atelier de ouă, icoane pe sticlă, pictură pe pânză ….copiii au fost foarte încântați” spune directorul școlii din Tureni.
Școala Gimnazială din Tureni are mai multe puncte „forte”: pregătirea cadrelor didactice și rezultatele obținute cu copiii, activitățile educaționale, toți elevii sunt implicați în programe și activități de așa natură încât să le descopere potențialul.
Recent, Școala Gimnazială Tureni se numără printre unitățile școlare aprobate spre finanțare prin Programul Național de Reziliență și Redresare.
Astfel, cu banii obținuți prin PNRR, se va dezvolta un sistem after-school (școală după școală), care va funcționa atât în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale Tureni, cât și la Căminul Cultural Tureni.
În cadrul acestui program, finanțat 100% din bani europeni, elevii școlii vor putea să-și facă temele într-un cadru organizat, sub supravegherea unui profesor. De asemenea, elevii beneficiari ai programului de after-school vor primi o masă caldă, asigurată – de asemenea – prin acest program.
Acest program constituie și o facilitate pentru părinți, întrucât aceștia nu vor mai fi nevoiți să găsească persoane care să-i îngrijească pe copii, acasă, după orele de școală.
„În orașe, programele after-school și-au dovedit eficiența, contribuind atât la dezvoltarea copiilor, la creșterea capacității lor de învățare, cât și la siguranța acestora. Un copil care este la after-school este un copil în siguranță, într-un cadru organizat, sub supravegherea unui dascăl”, declară Elena Daniela Mănăilă, primarul comunei Tureni.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























