m install
nello construct

Schimb de experienţă între elevi turdeni şi germani în domeniul situaţiilor de urgenţă

floris

Elevi din două licee clujene vor participa, în perioada 25-31 august, alături de tineri voluntari din cadrul Organizaţiei de Tineret a Agenţiei Federale pentru Asistenţă Tehnică la Dezastre din Germania (THW Jugend), la o tabără de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă ce se va desfăşura în cadrul Complexului Sportiv al Palatului Copiilor Cluj din staţiunea Muntele Băişorii.

În cadrul taberei, tinerii români şi germani vor parcurge împreună diverse teme de pregătire teoretică şi practică – primul ajutor medical de bază, operaţiuni de salvare de la înălţime sau salvarea unei persoane de la înec ce vor fi puse în practică prin diverse situaţii simulate pe parcursul programului desfăşurat– cum ar fi, de exemplu, salvarea unei victime cu fracturi descoperită pe un traseu turistic.

Obiectivele urmărite sunt dezvoltarea spiritului de solidaritate şi voluntariat, precum şi dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă pe timpul desfăşurării exerciţiilor practice, informează ISU Cluj.

Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, în colaborare cu: Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Turda  şi Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, tabăra are scopul de a dezvolta interesul tinerilor voluntari spre domeniul situaţiilor de urgenţă, de a le oferi posibilitatea de a acumula experienţă şi de a-i aduce în contact cu tineri germani care participă voluntar în cadrul organizaţiei THW Jugend.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 55 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Comentarii recente

Ultimele articole: