Curtea de Apel Cluj a fost nevoită să desființeze o parte din sentința dată de Judecătoria Turda, în dosarul nr. 4469/328/2022, pentru că cercetările au fost lălăite atât de mult, încât violul unei minore s-a… prescris!
”Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului K.I.-R. pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, … (2 acte materiale – sfârșitul lunii iunie 2017 și perioada sfârșitul lunii iunie – luna iulie 2017, persoană vătămată minoră G.C.G.), (…), ca efect al prescripției răspunderii penale”, a fost decizia Curții de Apel Cluj.
Totuși, Krizbai Ioan Ramon nu a scăpat nepedepsit, pentru că avea mai multe fapte penale de acest gen la activ, iar Curtea de Apel i-a dat ceea ce merită: închisoarea! Mai ales că este vorba despre un recidivist!
”Menţine pedepsele de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol (în data de 30.08.2019, persoană vătămată minoră L.D.-A.), 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (în data de 03.03.2020, persoană vătămată K.C.-M.), 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală (în data de 03.03.2020, persoană vătămată K.C.-M.) aplicate inculpatului K.I.-R.. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 504/10.12.2021, pronunţată în dosar nr. 5317/328/2021 de Judecătoria Turda, definitivă prin Decizia penală nr. 331/A/17.03.2022 a Curţii de Apel Cluj, şi cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr.428/20.10.2022, pronunţată în dosar nr. 5234/328/2022 de Judecătoria Turda, definitivă la data de 08.11.2022 prin neapelare. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b art. 40 alin. 1, 2 din Codul penal, contopeşte pedepsele din prezenta cauză (5 ani închisoare, 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare) cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.504/10.12.2021, pronunţată în dosar nr.5317/328/2021 de Judecătoria Turda, definitivă prin Decizia penală nr.331/A/17.03.2022 a Curţii de Apel Cluj, şi cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 428/20.10.2022, pronunţată în dosar nr.5234/328/2022 de Judecătoria Turda, definitivă la data de 08.11.2022 prin neapelare, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă o treime din restul pedepselor aplicate (2 ani şi 4 luni), rezultând pedeapsă principală finală de 7 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.”, a fost decizia Curții de Apel Cluj.
Infractorul a fost reținut în 27.07.2021, iar apoi a fost închis după gratii începând din 18.03.2022.
TurdaNews a scris în exclusivitate despre acest caz în vara anului trecut. ”Totuși, este ciudat cum un dosar de viol în formă continuată împotriva unei minore și de viol, pentru fapte comise în anii 2017 și 2019 împotriva unor minore, ajunge în instanță abia în 2022, la 5 ani de la violul în formă continuată împotriva minorei și la 3 ani de la întocmirea dosarului penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda. Cel mai probabil, procurorii nu au fost interesați de caz, pentru a-l soluționa cu celeritate.”, atrăgeam atenția la momentul respectiv.
De altfel, cazurile cu infracțiuni de natură sexuală sunt tratate cu prea multă indiferență și de oficialii Judecătoriei Turda. Într-un dosar oarecum similar, Judecătoria Turda a refuzat să ne comunice orice informație despre caz, menționând că faptele sunt vechi și că nu mai interesează publicul.
Citește și: De ce ascunde Judecătoria Turda cazurile grave cu infracțiuni sexuale?
Fără vigilența presei, opinia publică nu ar fi aflat niciodată de aceste situații care, cu siguranță, nu sunt din sfera normalului.