În urma acțiunilor întreprinse ieri la Turda de reprezentanții IPJ Cluj, șase persoane au fost reținute, alte două fiind cercetate în stare de libertate!
Au fost efectuate 8 percheziţii domiciliare şi ridicate mai multe bunuri susceptibile a fi destinate ori a proveni din săvârşirea unor fapte ilicite.
Cei șase bărbați reținuți de poliție au vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, aceștia sunt din Turda și Iara. Potrivit anchetatorilor, urmează sp fie prezentați faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, faţă de alţi doi bărbaţi, de 40, respectiv de 41 de ani, ambii din municipiul Turda, cercetările se continuă în stare de libertate.
Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor 8 persoane, pe raza municipiului Turda, a fost desfăşurată o acţiune cu efective mărite pentru combaterea infracţiunilor comise cu violenţă, în cadrul căreia au fost efectuate 8 percheziţii domiciliare.
La activităţile respective au participat 50 de poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, de ordine publică, de investigare a fraudelor, poliţişti criminalişti, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
În urma percheziţiilor au fost ridicate sume de bani şi bunuri, susceptibile a fi destinate ori a proveni din săvârşirea unor fapte ilicite.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.
Printre cei duși la audieri se numără Alin Urcan, Andrei Gherman și Radu Abrudan. Acasă la Alin Urcan au fost găsite drogurile din greșeală, pentru că polițiștii nu căutau așa ceva.






















