În perioada 13-15.09.2013 Clubul Sportiv Ippon Mediaş a dat o mână de ajutor atât Federaţei Române de Karate WKC, cât şi tuturor sportivilor care vor participa la Campionatul European din Anglia, prin organizarea unui stagiu de pregătire cu marele maestru Francez Jean Pierre Fischer – centură neagră 8 DAN.
Paul Căţănaş, antrenorul Clubului Samurai Turda spune: Iată că, după ce a fost prezent la Turda, Clubul de la Mediaş ne-a urmat exemplul şi propun o serie de evaluări, în perioada premergătoare celui mai important eveniment pentru copii. Stagiul a fost structurat pe 4 antrenamente extrem de severe, punctuale. Clubul Samurai Turda a participat la acest stagiu cu 13 sportivi care la finalul stagiului au fost felicitaţi de preşedintele federaţei, Liviu Crişan, pentru forma bună şi pregătirea excelentă.
Aprecierile vin la momentul potrivit cel puţin pentru mine ca antrenor, cuvintele lui dându-mi mari speranţe pentru Campionatul European. Până la debutul europenelor, clubul nostru va face deplasarea săptămâna viitoarea la Bucureşti unde are loc Cupa României, a doua competiţie ca importanţă la nivel naţional, transmite prin intermediul unui comunicat conducerea clubului turdean.
În acelaşi context, începând cu data de 16.09.2013 Clubul Samurai Turda şi-a deschis porţile pentru cei care vor să practice artele marţiale, după următorul program: Luni, Miercuri şi Vineri de la ore 18:00 la Şcoala Avram Iancu (Gen. 6), taxa lunară fiind de 30 de lei.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


RAZIE pe șoselele din Sibiu: 772 de amenzi în trei zile. Șoferi băuți, permise reținute și zeci de mașini cu probleme









