Guvernul va adopta o hotărâre prin care în România să fie decretată zi de doliu național sâmbătă, atunci când vor avea loc funeraliile papei Francisc.
Decizia Executivului ar urma să fie oficializată în ședința de joi, printr-o hotărâre de Guvern.
Ziua pe care cei din Executiv au decis-o este sâmbătă, 26 aprilie, adică atunci când vor avea loc funeraliile Papei Francisc.
În această sâmbătă, vor avea loc funeraliile papei Francisc la 11.00 ora României, 10.00 ora locală, a anunțat Vaticanul. Zilele de doliu în România sunt stabilite prin hotărâri de Guvern și în acestea autoritățile publice și instituţiile sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României, conform legislației în vigoare.
Astăzi, 23 aprilie, sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi dus în Bazilica Sf. Petru, unde va fi expus public, iar cei care l-au admirat au posibilitatea de a-i aduce un ultim omagiu. Tot acolo vor avea loc și funeraliile.
Ceremonia, la care se așteaptă să participe șefi de stat din întreaga lume, va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Operația papei Leon a decurs bine și conform așteptărilor, anunță Vaticanul. Cât va dura recuperarea suveranului pontif










