Consiliul Local Turda a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) TRANSAR, prin intermediul căreia se va gestiona activitatea de transport de persoane, în relația dintre Turda și comunele învecinate.
La această asociație și-au arătat intenția de a adera comunele Călărași, Mihai Viteazu, Moldovenești, Petreștii de Jos, Săndulești și Tureni.
Această idee a fost expusă în urmă cu mai mulți ani de către primarul Cristian Matei, care a spus că astfel se poate asigura o optimizare a transportului de persoane între aceste locații și municipiul Turda, asigurarea unor autobuze moderne nepoluante (electrice, pe fonduri europene), dar și optimizarea activității TUP Turda SRL, operatorul de transport local de persoane.
În prezent, aceste trasee sunt considerate trasee intrajudețene de transport și sunt gestionate de către Consiliul Județean Cluj. La fel cum este și transportul pe ruta Turda – Câmpia Turzii, care ar putea fi preluat de administrațiile locale în baza unei idei similare. Însă, discuțiile se pare că s-au împotmolit de ceva vreme, în această direcție.
Preluarea transportului de persoane care să facă legătura între Turda și comunele menționate anterior ar putea duce la o eficientizare a transportului de persoane din zona Turzii, atât din punct de vedere al frecvenței autobuzelor, cât și al costurilor aferente.
Prima asociere si cea mai importanta trebuie facuta intre Turda si Campia Turzii. Acum ca ambii primari fac parte din acelasi partid sper ca celui din Campia Turzii sa-i dea Dumnezeu mintea de pe urma in aceasta chestiune.
Deacord!