Cu voia lui Dumnezeu, în zi de mare sărbătoare creştină, “Înălţarea Sfintei Cruci”, a trecut la cele veşnice cel care a fost scriitor, politician şi publicist român, în trecut membru al Parlamentului European şi senator, Corneliu Vadim Tudor.
Plecat mult prea devreme dintre noi, a lăsat în urmă amintirea unui mânuitor de condei, a unui om politic de valoare, a unui suflet patriot care a iubit cu ardoare România, a suferit pentru suferinţa poporului, apărând de cele mai multe ori cu fervoare, drepturile şi aspiraţiile naţionale.
Viaţa politică şi cultura românească au pierdut o prezenţă politică de forţă şi valoare, un mare poet şi scriitor.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
Deputat ALDE de Turda,
Mircea Vicenţiu Irimie
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.