Miercuri, 8 mai, a fost mare sărbătoare în comuna Tritenii de Jos. S-a pus hramul Mănăstirii de la Pădureni.
La sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.
Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, duhovnicul Mănăstirii Pădureni – ieromonahul Vladimir Marc, precum și alți preoți invitați, printre care viceprimarul Flaviu Chișu și primarul de la Viișoara- Ioan Roman.
La finalul slujbei, pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-duhovnicească, Mitroplitul Andrei a ridicat-o la rangul de stavroforă, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe stareța așezământului, monahia Nectaria Pușcaș, iar pe duhovnicul mănăstirii, ierom. Vladimir Marc, l-a hirotesit protosinghel, cu dreptul de a purta crucea pectorală, informează Mitropolia Clujului.
Primarul Comunei Viișoara, Ioan Roman, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, viceprimarul Comunei Tritenii de Jos, Flaviu Chișu, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, Constantin Sasu a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar Emil Buțurcă și Florin Hațegan au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.
Foto/ Mitropolia Clujului.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.