Vremea ploioasă a închis sezonul de schi la Buscat. Cu toate acestea în dimineața asta a început să ningă ca în povești la Băișoara.
Administratorii domeniului schiabil de la Buscat au anunțat că sezonul de schi s-a închis de vineri, 28 martie.
Condițiile meteo nu permit întreținerea stratului de zăpadă. Ploaia și temperaturile în creștere nu-i ajută pe administratorii pârtiei să mențină stratul de zăpadă.
„Din păcate condițiile meteo nu ne ajută să mai putem schia în acest sezon, așadar de astăzi vor fi închise pârtille de la Buscat.
Dar venim și cu vești bune: Au început să iasă din hibernare animăluțele de la Muntele Basmelor, care își deschide porțile în 12-13 Aprilie! Așteptăm să ne revedem!” transmit administratorii domeniului de la Buscat.
În dimineața asta a început să ningă ca în povești la Băișoara. Deja s-au așternut câțiva centimetri de zăpadă, după ce ieri a plouat toată ziua.
Cu toate acestea zăpada nu va persista prea mult pentru că săptămâna viitoare, cu excepția zilei de luni, se anunță soare și temperaturi în urcare.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























