Compania Națională de Investiții a anunțat că s-a finalizat procedura de licitație pentru proiectarea și construirea Sălii Polivalente care se va realiza la Turda, în apropierea Stadionului Municipal.
Licitația a fost demarată în luna februarie a anului 2019, însă din cauza contestațiilor și a proceselor care au fost pentru lămurirea acestor contestații, desemnarea unei firme câștigătoare a fost amânată.
Investiția „Sală de sport competițională de nivel internațional, Baza sportivă Turda” va avea o capacitate de 3520 de locuri și va fi construită pe strada Stadionului, în proximitatea bazinului de înot și a stadionului municipal.
Din informațiile noastre, câștigătorul licitației este Asocierea ACI Cluj SA – Prodesign Engineering&Construction.
”Vești bune pentru Turda! Compania Națională de Investiții a finalizat procedura de licitație pentru construirea Sălii Polivalente! Va fi în curând semnat contractul de proiectare și execuție, urmând apoi etapa de proiectare și ulterior demararea efectivă a lucrărilor.
Sala de sport competițională de nivel internațional va fi construită pe strada Stadionului nr. 14, în proximitatea bazinului de înot și a stadionului municipal. Aceasta va avea o capacitate de 3320 de locuri, iar investiția se ridică la aproape 18 milioane de euro.”, a anunțat primarul Cristian Matei.
În noua sală ar urma să-și dispute meciurile din Liga Națională de handbal masculin, dar și jocurile din competițiile internaționale, echipa de handbal Potaissa Turda. Tot aici vor fi găzduite și alte sporturi de sală.