Parcul Balnear Toroc și-a deschis porțile și este pregătit să-și primească vizitatorii. Anunțul a fost făcut de Primăria Municipiului Dej.
Parcul Balnear Toroc este una dintre cele mai noi stațiuni balneare din Transilvania. Complexul și-a redeschis porțile în 2017 după o nouă serie de modernizări. Atrage numeroși turiști prin calitatea serviciilor și a dotărilor pe care le oferă.
Complexul Toroc este situat în Dej, județul Cluj, pe Dealul Cabdicului ce oferă un peisaj ca din poveste.
Potrivit reprezentanților primăriei din Dej, pentru acest sezon tarifele sunt identice cu cele din anul anterior:
• Copiii cu vârstă de până la 10 ani, însoțiți de adulți, beneficiază de gratuitate.
• Adulți și copii peste 10 ani – 35 lei.
• Tarif redus după ora 16:00 (de luni până vineri) – 25 lei
Accesul la tobogane este gratuit pe perioada de funcționare a acestora, fiind inclus în prețul biletului de intrare.
Abonamentul este de 300 lei/lună/15 intrări, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale.
Baza de agrement va fi deschisă după următorul program:
• luni- intervalul orar 12:00- 20:00
• marți –duminică – intervalul orar 09:00- 20:00.
Mai multe informații se pot obține la telefoanele 0736107377 sau 0731497833.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Îngrijorări după reluarea contactelor militare dintre Slovacia și Rusia










