S-a cerut insolvența ACSA SA, compania care lucrează la modernizarea străzii 22 Decembrie 1989 din Turda!

ACSA-600

Pe rolul Tribunalului Specializat Cluj s-a înregistrat o cerere de insolvență împotriva societății ACSA SA Câmpia Turzii, care lucrează la modernizarea străzii 22 Decembrie 1989 din Turda (și nu numai, având și lucrări pe rețelele de apă și canalizare).

Societatea care a solicitat insolvența este Bencomp SRL Oșorhei, care este primul producător de profile din WPC (lemn compozit) din România.

Dosarul a fost înregistrat în 18 august 2021 (Dosar 3402/117/2021) și încă nu a primit un termen. Inițial, cererea de deschidere a procedurii de insolvență s-a depus greșit la Tribunalul Cluj, iar ulterior cererea a fost redirecționată spre Tribunalul Specializat Cluj. Între cele două instituții cererea a făcut… 15 zile!

”Provenind dintr-o întreprindere (socialistă) înfiinţată în 1967, societatea ACSA SA activează în sectorul construcţiilor (civile, industriale, agricole, drumuri şi poduri, reţele de apă şi canalizare), iar pentru anul 2020 a raportat 86 de angajaţi, profit net de 920.893 lei, la o cifră de afaceri de 56.111.442 lei, datorii de 38.489.183 lei şi active circulante de 37.126.597 lei, din care creanţe de 13.623.842 lei.”, precizează site-ul supervizor.ro.

În anul 2020, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 269%, raportat la anul precedent. De asemenea, profitul societății a crescut cu 121%, iar numărul de angajați cu 18%. La finele anului 2020, compania avea un risc de insolvență de 2.37 (scoring Z Altman, risc mediu).

Societatea ACSA SA Câmpia Turzii derulează sau a derulat lucrări în municipiul Turda: asfaltare/modernizare strada Libertății, asfaltare/modernizare strada 22 Decembrie 1989, pavare trotuare strada Libertății, asfaltare/modernizare strada Al. Ioan Cuza, modernizare/asfaltare strada Andrei Șaguna etc. Practic, compania a câștigat licitațiile pentru lucrările de modernizare străzi pe fonduri europene (proiectul PMUD) pentru Coridorul Est, Coridorul Central și Coridorul Vest ale municipiului Turda.

Subscribe
Notify of
guest
2 Comentarii
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top