Aterizarea avioanelor pe timp de ceață, pe Aeroportul internațional din Cluj-Napoca, nu va mai fi o problemă, a anunțat azi directorul David Ciceo, care a precizat că sistemul va deveni funcțional din septembrie 2025.
Investiția era necesară pentru că aeroportul clujean s-a confruntat de mai multe ori cu această problemă, care ține de condițiile meteo, pasagerii fiind afectați fie de întârzierile mari, fie de devierea pe alte aeroporturi regionale. Noul sistem de aterizare instrumentală (ILS) de categoria a III-a, va permite aterizarea și în condiții de ceață densă.
În prezent, aterizarea aeronavelor este permisă la o vizibilitate orizontală de 300 de metri, iar după introducerea noului sistem, vizibilitatea permisă va fi de 150 de metri.
„Am implementat un sistem performant, categoria a 3-a, care ne va ajuta foarte mult legat de ceața care este pe Cluj. Va fi funcțional în luna septembrie. În momentul de față avem un sistem ILS de categoria a 2-a, iar avioanele pot ateriza la o vizibilitate orizontală de 300 de metri, iar din toamnă vor putea ateriza la o vizibilitate orizontală de 150 de metri. Mai sunt condiții suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească și aeronavele, dar și piloții. Comandantul și copilotul trebuie ambii să fie autorizați pentru categoria a 3-a.
De exemplu, dacă copilotul nu este autorizat pentru categoria a 3-a nu pot să folosească decât categoria a 2-a, dar majoritatea piloților și comandanților sunt autorizați pentru această categorie, a 3-a. Așadar, problemele neplăcute cu întârzierile zborurilor pe Cluj din cauza ceții vor fi atenuate, nu se elimină total, dar se vor atenua foarte mult din iarna viitoare. Romatsa urmează să implementeze niște senzori meteo, astfel încât acest sistem să fie funcțional. Sistemul a fost deja este autorizat de Autoritatea Aeronautică Civilă din România”, a spus David Ciceo.