Guvernul alocă 400 de milioane de lei pentru ca românii să poată să își înlocuiască becurile din casă cu unele cu led, care au un consum mai mic decât cele clasice.
Totodată, comunităţile locale vor beneficia de un program pentru iluminatul public stradal, care constă în alocarea sumei de 500 milioane lei pentru înlocuirea lămpilor vechi cu altele pe bază de led.
Ambele programe vor fi susţinute prin bugetul Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Referitor la programul ‘Rabla pentru becuri’, ministrul Mediului a spus că propunerea pe care a pregătit-o se bazează pe sistemul de la „Rabla pentru electrocasnice”.
„Cu voucherul primit se merge la magazinul care s-a înscris în program la AFM, pentru a putea fi un agent care vinde becurile respective. Ne vom referi strict la becurile cu led, care reduc consumul cu până la 70%, şi cu acel voucher şi becul vechi predat poate să achiziţioneze becuri noi, care reduc consumul semnificativ în gospodări”, a spus Tanczos Barna citat de AGERPRES.
Documentul prevede acordarea unui voucher de 200 de lei pentru achiziționarea becurilor cu led de maximum 15 wați, doar cu condiția ca, în schimb, să fie predat un număr echivalent de becuri convenționale cu filament.
Un bec cu tehnologie nouă, cu LED, consumă de cinci ori mai puțin decât unul cu filament. Consumatoare de energie, becurile cu incandescență au fost înlocuite în multe case de cele cu gaz sau cu LED, acestea din urmă fiind și cele mai eficiente.
Articole similare:
